UZINA DE LUMINĂ – 125 de ani!

Chiar dacă ieşenii au fost primii din România care au făcut „cunoştiinţă” cu Soarele Electric, acea miraculoasă descoperire epocală, asistând, joi, 11 iulie şi duminică, 14 iulie 1868,în grădina casei boierului Costache Sturdza de pe Copou. la cele dintâi reprezentaţii cu soarele electric, care întrece totu ce s-a arătatu până acum în felu acesta(!), după cum consemnează Afişele vremii descoperite în Arhivele Statului, mai apoi Iaşul n-a mai ţinut pasul cu evoluţia electricităţii în planul extern.

Şi nici în plan intern, după ce Timişoara, la 12 noiembrie 1884, a devenit prima Cetate de Lumină a Europei! Disputa politică înverşunată încinsă în Consiliul Local al Primăriei Iaşi între consilierii progresişti, adepţi ai electricităţii şi consilierii conservatori, adepţi ai iluminatului cu gaz aeroform, la care deţineau monopolul propriilor afaceri, s-a întins nedecis vreme de peste un deceniu, în ciuda insistenţelor vehemente ale primarilor progresişti.

Abia după intrarea în funcţionare a primelor uzine electrice proprii, la Spitalul Spiridon (1894), la Teatrul Naţional (1896) şi la Universitate (1897), dar mai ales după ce primarul Vasile Pogor a pus în funcţionare dinamul cumpărat de la Expoziţia de Electricitate de la Viena (1896) şi astfel locuinţa sa de pe Copou a devenit „prima casă cu ferestre luminate electric”,  cu un „defazaj” de aproape cinsprezece ani faţă de Timişoara, Consiliul Local Iaşi a dat „undă verde” organizării licitaţiei pentru construirea unei uzine electrice comunale, cu instalaţiile şi reţelele electrice aferente. Licitaţia, la care au participat trei firme consacrate în noul domeniu, a fost adjudecată şi concesionată pentru 40 de ani în favoarea  Societăţii Continentale Gesellschaft fur elektrische Unternehmungen din Nurnberg. La 8 septembrie 1898, în prezenţa primarului N.Gane, a unor personalităţi ale Iaşului: Th.Burada, N.A.Bogdan, inginerul şef Charles Chaigneau¸ ing. Laurenţiu Teodoreanu, a fost  pus piatra fundamentală a Uzinei.

Construcţia s-a încheiat într-un timp record, de numai 8 luni (!), astfel că la 6 mai 1899, Uzina de Lumină a intrat in funcţionare cu toate clădirile şi instalaţiile aferente: cazane şi turbine cu abur, grupuri electrgene, reţeaua de alimentare 3000 V, posturile de transformare, reţelele de distribuţie şi iluminat public stradal, 300 / 150 V.

Prezent şi la festivitatea de inaugurare a Uzinei de Lumină, primarul Nicu Gane a declarat cu satisfacţie: …” întârzierea a produs un bine- acela că s-a putut adopta sistemul cel mai perfecţionat. Aceasta va însemna o epocă în dezvoltarea noastră, mulţumită căreia oraşul va avea un caracter european…”

Fără îndoială, soluţia tehnică adoptată pentru Uzina de Lumină de la Iaşi, cea a utilizării   curentului alternativ monofazat de 3000 / 300 / 150 V, noutate pe plan extern, a constituit într-adevăr o „premieră naţională”, produsă în timpul când în lume predomina utilizarea curentului continuu folosit de Edison la prima centrală electrică de la New York, din 1882, la fel şi la Timişoara, în 1884. Se va vedea că această soluţie îndrăzneaţă adoptată a permis o dezvoltare facilă ulterioară  a Uzinei de Lumină. De altfel, şi schema concepută, cu puncte de alimentare (PA) şi două cable de 3000 V (feederi) de la Uzină pentru racordarea celor 36 posturi de transformare metalice (PTM) şi a reţelelelor de distribuţie şi iluminat public, însumând peste 12 Km, a constituit o soluţie, pe cât de ingenioasă pe atât de „novatoare” pentru acea vreme. De remarcat erau şi stâlpii metalici ornamentali pentru iluminat public, excelent realizaţi la Şcoala de Arte şi Meserii.

 De-a lungul timpului Uzina de Lumină a avut directori destoinici. Primul dintre ei, ing. Laurenţiu Teodoreanu, „şcolit” în Germania, în perioada anilor de directorat (1899 – 1907) s-a preocupat de extinderea reţelelor „primare” şi „secundare” şi de creşterea abonaţilor Uzinei, astfel că acestea s-au întins pe zeci de kilometri pe străzile şi colinele oraşului. Graţie nepotului său, scriitorul Ionel Teodoreanu, care l-a nemurit ca fiind personajul „Herr Direktor”din savurosul său roman „La Medeleni”, inginerul Laurenţiu Teodoreanu, „director la o uzină de electricitate şi nemţi”, a devenit, după cum va aprecia acad. C-tin Ciopraga, primul personaj inginer din literatura română!

Al doilea director, ing. Theodor Lecca, în perioada 1908 – 1920, are meritul iniţiativei şi străduinţei de a-şi asigura specialişti autohtoni pentru Uzină, în care sens, cu concursul savantului Dragomir Hurmuzescu de la Universitate, la 1 nov. 1910 se înfiinţează Şcoala de electricitate industrială, „matcă” a viitoarei Fac. de Electrotehnică. Cerinţele tot mai mari de energie, cu greu suportate de Uzină, aveau să ducă la o uzură accentuată şi la o limitare a capacităţii acesteia, necesitând o urgentă soluţie viabilă. Împlementarea acesteia a revenit celui de al treilea director, ing. Mircea Volanschi, „scolit” în Belgia şi Franţa, care avea să-şi asume, ca director al noii Societăţi Comunale de Electricitate Iaşi (SCEI), înfiinţată în 1920, după răscumpărarea concesiunii germane, trecerea (din mers) a instalaţiilor Uzinei la sistemul curentului alternativ trifazat de 6000 / 380 / 220 V, uzitat ca noutate tehnică în lume. Practic, directorul Mircea Volanschi a trecut curajos la înlocuirea vechilor motoare cu abur, cu motoare Diesel de peste 1000 CP, a grupurilor electrogene cu generatoare trifazate de 6 KV şi la elaborarea unor scheme de trecere a instalaţiilor monofazate la sistemul trifazat, existent şi astăzi. Astfel puterea Uzinei de furnizare a energiei electrice a fost posibilă să crească de 1,73 ori, ajungând în 1941 la 10000 CP, dată de cele 8 grupuri Diesel.

Pe timpul directoratului său, ing. Mircea Volanschi a fost şi profesor la Facultatea Electrotehnică, unde a predat cursuri de Tracţiune, Centrale şi Reţele Electrice.  Datorită aplecării sale şi spre actul cultural, a devenit şi un fel de „Mecena” al Iaşului, ajutând financiar pe tinerii literaţi şi artişti ieşeni. Mai mult de atât, a fost iniţiat şi a acces în Loja Masonică. De la Mircea Volanschi a rămas în biblioteca Uzinei de Lumină bustul în bronz al lui Mihai Eminescu, considerat a fi cel mai frumos bust al Poetului, fiind realizat de către vestitul sculptor Richard Hette. Acesta a fost donat Muzeului „Mihai Eminescu”.

Din nenorocire, pricinuit de camuflajul de război impus la ţevile de eşapament ale grupurilor Diesel, incendiul devastator produs la 20 sept. 1941 a scos integral Uzina de Lumină din funcţionare, iar directorul Volanschi şi o parte a specialiştilor au fost arestaţi imediat sub învinuirea de comitere a unui… „act de sabotaj”. Lămurite cu greu cauzele reale ale incendiului, după eliberarea acestora din arest, lucrându-se non-stop, abia la 8 oct. 1941 s-a reuşit repornirea a 3 grupuri ale Uzinei, reluându-se furnizarea energiei către abonaţi. Mai departe, Uzina a întâmpinat mari greutăţi în funcţionare datorită lipsei de combustibil şi a evacuării unora dintre grupuri, astfel că la sfârşitul războiului, în 1944, SCEI a fost desfiinţată iar Uzinele, de Lumină şi Tramvaie, au fost trecute în sarcina serviciilor Primăriei oraşului. Sub conducerea noului şi inimosului director, ing. Petru Nazarenco, în scurt timp Uzina de Lumină a renăscut, aidoma păsării Pheonix, din… propria-i cenuşă.

După război „foamea de energie” s-a manifestat tot mai accentuat  în funcţionarea Uzinei, „abia repusă pe picioare”, fiind resimţită în multele şi frecventele „sincope” stânjenitoare ale suprasarcinii din reţelele sale. Nici noile forme organizatorice ale Uzinei (ICET, IEI, ETACS), survenite după naţionalizarea din 1948, nu au putut-o stăpâni eficient, iar alimentarea din 1955 a Fabricii de Antibiotice, al cărei compensator sincron avea 2 MW(!), a înrăutăţit şi mai mult situaţia.  Dintre variantele „soluţionării” n-a mai rămas decât una sigură: racordarea Uzinei de Lumină la S.E.N.! Aceasta a fost realizată într-un timp record de către lucrătorii Electromontajului, astfel că, la 27 dec.1957, prin LEA d.c. 110 KV Roman – Iaşi şi Staţia 110/6 KV Iaşi Centru, Uzina de Lumină a fost racordată şi pusă în „paralel” cu Sistemul Energetic Naţional!

Înfiinţată la 1 iulie 1961, ca unitate a MMEE, Întreprinderea Regională de Electricitate Iaşi, având raza de activitate în teritoriul Regiunii , s-a preocupat intens pentru asigurarea în zonă a unei noi şi puternice surse de energie, care să satisfacă cerinţele majore ale dezvoltării economico-sociale; idee susţinută de ing. Laurian Preda, primul director al IRE şi realizată în 1966, odată cu intrarea în funcţionare a primului grup de 25 MW de la noua Centrală Electrică de Termoficare (CET Iaşi).

În atari condiţii, Uzina de Lumină n-a mai funcţionat decât sporadic, în cazul unor avarii, până în 1973, când, după 74 de ani de funcţionare, a fost oprită definitiv!

Sub directoratul competent şi longeviv (unic în România!) al ing. Vlad Vasiliu (1963 – 90), puternicul colectiv de „străjeri ai Soarelui Electric” al IRE-ului Iaşi, respectând tradiţiile Uzinei de Lumină, s-a mobilizat de-a lungul anilor dinamic şi responsabil şi a câştigat importante „bătălii pentru energie”, angajate la „focul continuu” al profesiei: înfiinţarea Grupului Şcolar Energetic, electrificarea rurală, asigurarea bazei energetice a Zonei industriale Iaşi şi a celorlalte oraşe şi localităţi din teritoriu, racordarea zonei Iaşi la 220 KV,înzestrarea secţiilor, atelierelor şi centrelor cu mijloace şi SDV performante, asigurarea unor condiţii bune de muncă şi recreere ale lucrătorilor; toate acestea propulsând IRE Iaşi în elita energeticii româneşti.

După ´89, colectivul Filialei de Reţele Electrice (FRE) Iaşi, condus cu aplomb de către directorul, ing. Ioan Ciutea (1990 – 2005), a pornit la fel de angajat profesional să implementeze reforma de restructurare şi modernizare impusă sectorului energetic ca urmare a „prăbuşirii” consumului industrial. Până la privatizarea din 2005, colectivul FRE Iaşi a reuşit performanţe notabile: introducerea înformaticii de sistem în toate sectoarele de activitate, perfecţionarea profesională a personalului, condiţii optime de lucru ş.a. Organizarea impecabilă şi sărbătorirea cu mare fast, la 6 mai 1999, a Centenarului Uzinei de Lumină, a cărei grandioasă festivitate s-a desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor centrale şi locale, cât şi a numeroşilor energeticieni şi specialişti ieşeni şi din întreaga ţară, a demonstrat o dată în plus forţa şi virtutea vajnicului colectiv al FRE Iaşi, care n-a precupeţit vreodată efort şi râvnă pentru strălucirea Luminii Cetăţii ieşene.

După privatizarea din iunie 2005, foştii lucrători ai IRE Iaşi, urmând tradiţiile UZINEI de LUMINĂ, sub egida Asociaţiei Veteranilor IRE Iaşi, fără caracter juridic, au iniţiat la fiecare 6 mai şi de Ziua Energeticianului, la fiecare 20 iulie de Sf, Prooroc Ilie, patronul electricităţii, frumoase manifestări de sărbătoare ale Luminii ieşene.

Astfel, la sfârşitul Adunării festive din 6 mai 2009, consacrată aniversării celor 110 ani de la intrarea în funcţionare a Uzinei de Lumină, energeticienii participanţi, activi şi veterani, din toate judeţele Moldovei, au aprobat în unanimitate Rezoluţia prin care s-a stabilit ca ziua de 6 mai să fie considerată totodată şi ca ZI a ENERGETICII din Moldova, reprezentând o recunoaştere făţişă a celor s-au „racordat” sincron, cu „trup şi suflet” misiunii nobile de a dărui Lumină semenilor lor.

Ajunsă la ediţia a XV-a, Ziua Energeticii din Moldova, din 6 mai 2024, iniţiată de Asociaţia veteranilor fostei IRE Iaşi, este consacrată aniversării UZINA DE LUMINĂ – 125, având în program: Festivitatea „UZINA DE LUMINĂ – 125 care se va desfăşura marţi, 7 mai 2024, orele 11, în Sala de Onoare  „Vasile Pogor”  a Palatului Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iaşi, la care şi-au anunţat participarea în jur de 100 de energeticieni, actuali şi veterani, din ăntreaga Moldovă, urmată de… „un pahar de amintiri”, degustat la Restaurantul Moldova.

Asociaţia Veteranilor fostei IRE Iaşi transmite şi pe această cale deosebite mulţumiri Primăriei Municipiului Iaşi, care patronează această luminoasă aniversare, Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, Societăţii Absolvenţilor Facultăţii de Electrotehnică (SETIS) şi DELGAZ Grid S.A. – parteneri – , Curierului de Iaşi, Ziarului de Iaşi, TVR Iaşi şi Radio Iaşi – parteneri media – , cum şi sprijinitorilor: COTNARI SA şi Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.

Mihai Caba